Pune-ti masca, joaca-ti rolul

Pune-ti masca, joaca-ti rolul,
Pe a vietii scena mare.
Imi zambesti demonic, pare
Catre suflet, catre chip.
Dar, nu e nimic!
Doi ochi negri ma ard tare
Si in suflet eu te port -
Stii...
Dragostea, e ca o piesa.
Tre' s-o joci cum poti mai bine!
Iara-n actul care vine,
Tu, sa joci cat poti de bine.
Eu, din primul rand iti voi sorbi
Fiecare vorba, fiecare gest.
Ma voi indragosti mereu de tine.
Si te voi iubi in stil regesc!
Nu vreau sa ma amagesc,
Dar cortina va cadea
Chiar si peste dragostea mea.

Jurnalul unui muribund, episodul 26

Dorinta de pe urma

As vrea sa-mi fii o amnezie,
Sa-mi blochezi orice gand.
Sa imi dispari de tot din suflet,
Sa pleci asa cum ai venit.
As vrea uit de orice zambet,
Si chiar privirea de-as putea-
Ba chiar si amintirea draga,
A glasului tau, ce-mi soptea;
Minciuni desarte, amagitoare,
Venin pe buze ce-ai purtat.
Si totusi, sarutari primindu-ti
Eu, cu bunatate ti-am intors.
Si "TE IUBESC!" ,
 " MI_E DOR DE TINE!",
Si sarutari fara de numar.
Dar tu, TU ai ramas rece,
Si doar privirea-ti
Inca-mi mai misuna-n simtiri.
Si ochii tai cei reci si negri,
Ce inca-mi mai apar in vis,
Ce urmaresc pe indeaproape...
La dragostea ce pentru
Tine nu s-a stins!!!
Degeaba te comporti ca si un demon.
Din prima clipa, in suflet ti-am zidit,
Un mic fior ce creste cu incetul,
Si-n dragoste va fi-nflorit.
Dar nu azi-maine, nici poimaine,
Ci doar atunci cand tu,
Vei fi in patul tau, visand usor,
La soapte dulci, si mangaieri usoare.
Abia atunci, cumva si din senin,
Din micul fior, se va transforma o floare,
Si-n toata frumusetea ei va avea si spini.
Si uite asa de cum te vei trezi,
La realitate, din somnul tau.
Cel mai de pret,
Din inima ta, va rasari o floare.
Iar sufletu-ti va fi umplut cu spini.
...
Candva, demult, in alte timpuri...
Un batranel ce sta pe ganduri,
Un bunic, Inconjurat de nepotei.
Dand fila dupa fila un vechi albun,
Si plin de poze, care mai de care,
Opri in dreptul uneia, de care,
De mult i se facu dor.
Din spate rasari bunica,
O mana peste mana lui trecu,
Doi batranei: El cu albumu-n mana,
Ea cu ochi negri si-ochelari fumurii.,
-" Iti amintesti babuta mea frumoasa,
Aceasta fata din fotografii?
Esti tu, pe vremea cand erai fata mare.
Si-ntro zi, ti-am daruit un trandafir.
In parul tau balai, dupa urechea-ti dreapta,
Incet, cu grija eu-l plantai.
Iar tu sfioasa si printre gene,
Uitandu-te in ochii mei, zambii timid...
Iar apoi, ca drept rasplata,
M-ai dat 'napoi decat un...spin!"
Zambi, si radiind Bunica,
Din ochi, din zambet si din tot,
Sufletul trecuse peste,
Bratele bunicului si ca un piticot.
Se stranse toata la piepul lui,
Trecandu-si mana printre cei doi-
Nasturi de la bluza lui,
In dreptul inimii...
 Si-acolo se opreste si-apasand-
Ii spuse lin, prin soapta parca:
-" un spi ca drept rasplata,
n-a fost atunci, ci mai dregaba,
Un test, stau vrei sa-i spui pedeapsa?!?!
Ca drept rasplata, ti-am devenit nevasta!
Si uite, cum de-atunci intr-una,
La pieptul tau ramas-am eu, nu vezi?
Cum inca sunt, tot ca o floare,
Si cum inca, neincetat eu te iubesc!"
Zambi atunci dragul de el bunicul.
Si sarutand babuta lui frumoasa,
O stranse bland la pieptul lui.
Isi puse mana-n dreptul inimioarei,
Acolo unde mana ei inca era
Si uitandu-se in ochii ei cei negri
Ce licareau de dupa ochelari,
Ofta scurt si concis, zambi apoi batranul
Si-o saruta apoi cu mai mult foc.
O stranse mai mai mult la pieptul lui
Si-i spuse:
-" Eu te iubesc ca la-nceput!
Inca de zeci de ori mai mult.
Iti multumesc draga babuta
Iubita mea, sotia mea.
Nu stiu daca ti-am multumit vreodata.
Si doar cu-o floare nu se face primavara
Dar, cum ti-am zis-o chiar din prima seara
Cand eu in brate te-am cuprins
De vrei, sa fii a mea, doar sa-mi promiti
Ca langa mine vei sta viata toata.
Mi-ai zis atunci:
"Eu langa tine in veci si pururea voi sta!
 Si iti promit iubirea mea frumoasa,
Ca niciodata eu nu viu pleca!
 ...
Asa iubire imi doresc, iubire!
Si ce-mi doresc o sa se-ntample
Si asta pentru ca-n povestea
Cea de mai sus, bunicii suntem noi.
Si uite cum,povestea despre o floare
Se poate transforma in spini,
Desi nu-s noi toti spinii astia-de inteapa,
Sa stii ca si ei au rostul lor.
Caci rolul spinului e sa protejeze floarea.
Deci, Eu sunt spinul, Tu esti floarea,
Iar petalele ne sunt copii.
Acum sa stii ca vine un post scriptum:
Te rog sa-mi ierti, caci sunt barbat.
Si prost si imbecil, rautacios vreodata
De-oi fi,sa stii ca n-am s-o fac voit!
Sa nu te superi, si de inca esti asa,
Citind poezioara mea!
Sa stii ca toata ziua am stat trist
Cu nasu printre poze,
Si-am gasit.
O poza cu o fata si un trandafir,
Si-atunci am realizat ceva
Si-ti zic: de-o fi sa fie asa ceva
Si tu sa pleci din viata mea.
Sa stii ca-mi iei si sufletul
Si inima!!!
Deci, iarta-ma!!!
Si fii te rog floarea mea!
 Deeeci, inca mai esti suparata?
Uite cate randuri ti-am scris mai fata,
Si nu cu degetul sau cu penita,
Ci toate-ti sunt soptite cu gurita
Si sunt purtate pe aripi de stele,
Sa te aduca in bratele mele.
TE sarut si te ador.
Noapte buna al meu odor!

File din jurnalul unui muribund, episodul 25

Prima noapte de dragoste, ultima noapte de amor partea a 3-a

Plutesc... Stau inmarmurit si plutesc in deriva. Plutesc in deriva propriilor mele ganduri. Vreau sa-ti scriu ceva. Orice...Dar ma opresc la:" BUNA!"
   Asa cum toata lumea stie, am o imaginatie extrem de bogata, multi nedandu-si seama daca traiesc in lumea reala sau cea imaginara,
EA...ea e cea care ai rupt aceasta bariera. A intrat in sufletul meu ca la ea acasa si a uitat sa inchida usa. O femeie, cu suflet de copil, glas de inger si zambet de promavara.
Un zambet, doar un zambet a fost suficient. Atat mi-a trebuit pentru a ma indragosti iremediabil de Ea. Lumina ochilor ei negri mi-a orbit sufletul, vorbele Ei soptite imi sunt si acum tiparite in minte, adanc,  fiecare cuvant, fiecare soapta, fiecare suspin...
E prima oara in viata mea cand habar nu am ce fac, ce sa fac...

Scrisoare catre demonul cu ochii negri...

   Ahhh! parca nu te-am mai vazut de o vesnicie, desi au trecut doar cateva ore...
Stau ca prostul in fata tastaturei si ma gandesc cum sa incep postarea. Da, stiu. N-am mai scris de mult. Si nu ca ar fi vina Ta... sau sa fie vina Ta? sa imi fi acaparat toata fiinta, iar timpul petrecut langa tine sa fi capatat un alt sens? Hmm, tot ce se poate!

Atatea idei, am atatea idei si totul, parca-i blocat si totul se rezuma la " Mie dor!"..." de ce nu esti aici?"
Off, ultima discutie a fost cam acida. Ai lovit in mine crunt. Stiu, poate ca meritam. Dar totusi, nu sunt facut din piatra...Sunt un visator, m-i se spune des. Chiar si acum stau pe canapea, cu un pahar de vin rosu in mana din care nu stiu daca am gustat vre-un pic. Stau. Doar stau, stau de ore-n sir si discut...discut cu TINE, desi nu esti aici, nu fizic ma refer si totusi discutam orice, despre soare si luna, despre moarte si viata, despre vreme, despre noi...noi doi, despre lumea mea, despre lumea ta. Nu imi dau seama daca inca iti mai simt parfumul pe buze sau e doar in imaginatia mea. Iti simt prezenta...esti aici cu mine...mereu!!!
Off, esti un inger sau esti un demon ce cobora in fiecare noapte in visele mele si-n fiecare zi esti acolo, in lumea mea... ma astepti?
Nu-mi ceri nimic, doar imi oferi totul si parca n-ar fi nimic. Ma faci sa zambesc chiar si atunci cand incep sa cred ca e totul pierdut. Stii sa-mi steargi lacrimile sufletului fara sa ma atingi. Stii sa-mi vorbesti fara cuvinte, doar prin priviri. Mi-ai promis ca vei veni, ma vei strange in ale tale brate, ca va fi langa mine pentru totdeauna.
Pentru totdeauna. Cum suna asta!?! O eternitate alaturi de tine, totusi mi se pare atat de putin.
E deajuns sa ma gandesc la tine si deja imi apari in fata ochilor. Te vad ca si cum chiar esti aici. Imi zambesti-ah si ce zambet! ist ochii aia negri plini de lumina care imi orbeste sufletul. Vorbele tale soptite imi stau scrise in suflet, adanc, fiecare cuvant, fiecare soapta, fiecare suspin.
Ma uit la tine, te iau in brate si te sarut ca un nebun. De parca asta ar fi ultima secunda pe lumea asta, iar acest sarut ar fi ultima dorinta inainte sa trec in nefiinta. Te strang la pieptul meu atat de tare incat am impresia ca respiratia ti s-a oprit, ca si cum as vrea ca toata fiinta mea sa se contopeasca cu a ta si sa fie totul la unisol. Doua inimi sa bata ca una! Te sarut ca un nebun, astfel sa-ti pot tatua in suflet toata dragostea ce ti-o port.

 Iti cer mult? 

Poate ca ar fi prima postare care e scrisa cu sufletul si nu cu imaginatia, asa cum v-am obisnuit pana acum.  Sau poate ca e doar rodul imaginatiei mele. Asta va decide demonul meu cu ochii megri...

 Sa inchei cu un " Va Urma"? sau cu un sincer "TE IUBESC!" ?...


Iubiti si iubiti-va frumos, sincer! Traiti cu un singur scop: sa daruiti!!! Daruiti totul celui drag, caci tare trist e sa ai ce oferi dar nu ai cui.

File din jurnalul unui muribund, episodul 24

The Queen of RAIn

Demonul cu ochii negri,

partea intai


Din episodul trecut:

Am avut un vis frumos, mai dureros decat toate cosmarurile de pana acum: se facea ca nu or sa se mai vindece niciodata. Iar daca nici timpul nu le scoate de acolo, atunci cine? Atunci cum? Mi-e dor

Ma afund in pat, ma pierd printre asternuturi, ma scufund printre ganduri. Din inger mi-ai devenit demon. Inchid ochii si...

Adorm!!!

Ma trezesc brusc, simtind cum cineva isi trece degetele prin parul meu, apoi imi mangaie obrazul sarutandu-ma pe frunte, apoi pe obrazul drept...
Deschid ochii, iar Ea imi saruta atat de apasat buzele de parca ar vrea sa imi fure sufletul cu totul. Zac intr-o placere incontrolabila, iar o pace interioara se face simtita subit. Cad prada buzelor tale; sarutul tau parca imi arde fiinta. Sunt al tau si tu a mea. 
Deschid ochii si vad cei mai frumosi ochisori negri, care imi arde sufletul. Cateva suvite blonde iti gadila nasucul micut, iar cateva dintre suvite iti cad pe coltul buzelor de un rosu aprins. 

 Ma saruti atat de apasat, respir asa greu, vrei sa ma omori. Da, cu dragostea ta ma omori si imi place. Zambesti muuult prea frumos pentru lumea asta, iar zambetul ei dezvaluie dinti albi, perfecti de un alb oribitor.
Eu :- Esti foarte frumoasa, mai este nevoie sa-ti mai spun asta? Ochii tai negri, ma hipnotizeaza, lumina pe care o degaja ma face sa te vreau a mea, doar a mea, numai a mea. Acum si pentru totdeauna!!!
Buzele ei de un rosu fenomenal, imi boteaza sarutarile intr-un dans nebun, uniunea sufletelor noastre sunt pe cale sa...
Eu: - Tu esti opera mea, ma pot mandri ca ma intrec cu Dumnezeu! Te-am sculptat in carne si modelat in suflet.
Sorbinu-mi fiecare cuvant, se joaca in parul meu spunandu-mi destul de des ca ar trebui sa il mai tund.
Se uita la mine, in ochii mei si priveste adanc in sufletul meu. Oare poate vedea cat imi e de draga? Oare isi poate da seama ca doar prin simpla ei prezenta imi umple golul din suflet? si totusi daca ea insasi e sufletul meu pereche?...hmmm...
Eu:- De ce te uiti asa la mine ?!?
Ea:- Asa cum?
Eu:- Asa cum ai vedea adanc in mine, in sufletul meu, simt ca ma citesti ca pe o carte, ma simt atat de deschis in fata ta, atat de...descifrabil...ochii tai negri ma dezbraca de sentimente, de ganduri, de tot...
Ea:- Abia ai facut ochisori si deja spui vorbe mari! ce ai visat? prea m-ai strans in brate si prea mult m-ai pupacit prin somn. Esti grijuliu si imi place asta la tine, te vreau aici, te rog sa nu mai pleci.
Eu:- Unde sa plec? sunt aici, nu? sunt aici si aici voi fi intotdeauna!
Ea:- Aici unde? aici in pat, langa mine?
Eu:- Aici, acum, si oriunde vei fi.
Ea:- Si vrei sa te cred? minti frumos, imi place, dar nu pot crede asa ceva.
Eu:- Nu crezi? sau nu vrei sa crezi? Oare e asa de greu sa crezi ca cineva iti poate fura sufletul si inima asa repede?
Ea:- Mai urmeaza sa spui ca tu chiar crezi in dragoste la prima vedere!
Eu:- Ei bine...daca insisti, da. Da chiar cred.
Ma saruta iarasi si iarasi. Imi cerseste sarutari si imi plateste sarutandu-ma inapoi pentru pupicii pe care ii dau. Si eu care credeam ca nu exista o persoana mai pupacioasa decat mine.
Ea:- Esti un pupacios! la fel ca mine. Suntem doi pupaciosi. Ne vom topi buzele de pupicei.

Zambesc si o sorb din priviri. Vreau sa o cuprind toata, sa o captez in sufletul meu, in inima mea!
Ea:- De ce ma privesti asa?
Eu:- Asa cum?!?
Ea:- Asa cum parca ai vrea sa ma cuprinzi toata, sa ma capturezi in sufletul tau si sa ma tii prizoniera in inima ta pentru o eternitate cel putin!
Raman mut!...nu-mi vine sa cred. Sunt exact cuvinetele pe care le-am gandit acum o secunda.
Eu:- Da, te-as pastra in inima mea macar pentru o eternitate. Ti-as darui in schimb sufletul meu pentru acest previlegiu.
 Atunci ochii ei arzatori, stralucind in intunericul ce radia in camera, devenira din ce in ce mai patrunzatori.
Ea:- Incerci sa faci un pact cu mine? Vrei sa fiu a ta pe veci, si imi dai la schimb sufletul tau?
Eu:- Da! Da, vreau! Vreau sa fii a mea!
Ea:- Credeam ca sunt a ta deja. Sufletul tau imi apartine din prima clipa cand ne-am vazut. Dar eu tot ce vreau de la tine este inima ta. Ce spui? Imi dai inima ta la schimb? Promit sa am grija de ea!
Eu:- Sa-ti dau inima la schimb cu ce!?!
Ea:- Of, prostutule, oare cand vei intelege? Te-ai negat si ai fugit de tine. Eu am venit ca o furtuna si te-am imprastiat peste tot, te-am trezit, apoi si te-am certat si m-am ascuns. Te-am lasat sa ma cauti cu disperare, chiar si acolo unde nu am fost niciodata...
Eu:- Poftim? Adica, ce vrei sa spui cu asta? Nu inteleg! Ce vrei sa...
Ea:- Of, prostutule, oare cand vei intelege.
 Imi inchide gura cu un suras, astfel parca sigiland pactul. printre saruturi imi sopteste:
- Am fost ingerul care ti-a aparut in vise, care a avut gija de tine mereu, care ti-a calauzit pasii intratat incat sa ajungi aici, acum. M-ai strigat, m-ai chemat! Acum sunt aici! Acum lasa-ma sa fiu demonul care iti va fura sufletul. Vreau sa fii al meu. Doar al meu. Numai al meu...
 Vorbele ei ma linistesc intr-atat de mult incat parca cad intr-un somn adanc. Incontrolabil ochii mi se inchid, devin tot mai grei, o liniste apasatoare se strecoara in sufletul meu. Incet, incet intunericul din camera ma cuprinde si un dulce sarut simt cum imi dispare de pe buze...
Eu: -Da!, Da! ....din ce in ce mai insesizabil: da, da, ...d a....

Sfarsitul primei parti

File din jurnalul unui muribund, episodul 23

Daca ai stii...

Marti, 11.08.2015, ora 21:06

La început am fost un  vis. 

La celălalt capăt întunecat al veşniciei, visul a venit de la celălalt capăt al luminii, iar lumea a devenit umană şi temătoare, purtând fiorul reîntregit din foc nepământesc pe tâmplele de lut. Fiorul a devenit dragoste, iar dragostea dor!!!

 Daca stii cum este sa adormi noptile sperand ca razele diminetii or sa topeasca dorul, stii ce inseamna sa sperii zadarnic. Invata-ma atunci cum sa-mi iau sufletul si sa-l scutur zdravan ca sa curga din el picatura cu picatura veninul de dor, fructele care m-au gonit cu capul plecat din fericire.
Mi-e dor, atat de dor... De tine. De noi. Si nu pot si nu gasesc cuvinte sa spun cum, cand si cat de mult mi-as dori sa nu mai imi fie. Daca tu stii ce este acela dor, dor de o fiinta mai mult decat de orice alta fiinta, atunci te rog si implor, scapa-ma de el, de dor. Este dorul asta un blestem? este o cruce sub care eu, un simplu om, sunt doar o cocoasa si niste brate care se coboara inainte sa apuce sa se intinda. Pe care as vrea nespus sa ti-o arunc tie.
 Iar daca tu stii cum este sa traiesti cu fiinta altuia intr-a ta, te rog, smulge-o din mine si las-o sa traiasca de una singura. Da-i inapoi dreptul la simtire! Lasa-ma si pe mine sa respir aerul meu, cu nasul si partea mea de viata. Lasa-ma nici mai mult, nici mai putin decat exact cum eram inainte de tine. Eram din varful degetelor pana la capatul firelor de par numai visuri frumoase, dorinte multe de fericire, speranta si tremur de incredere. Mii de cioburi s-au facut oglinzile in care iubirea si dorinta ei imi strigau asta. Acum, este si nu mai este viata mea...
 Daca stii cum este sa adormi noptile sperand ca razele diminetii or sa topeasca dorul, stii ce inseamna sa speri zadarnic. Salveaza-ma de nesperanta asta! Ma chinuie, ma bantuie, ma arunca din liniste si ma tranteste in framantare. Imi este dor si nu mai vreau sa-mi fie. Cum sa-mi iau sufletul si sa-l scutur zdravan ca sa curga din el picatura cu picatura veninul de dor, fructele care m-au gonit cu capul plecat din fericire? Cum sa fac fara sa imi reprosez ca am ramas fara ceea ce imi e mai drag? Daca eu te simt arzand, te vad stralucind, te aud ascultand, tu de ce nu raspunzi gandurilor si simturilor? De ce nu te intorci spre mine sa ma privesti dincolo de iubirea trecatoare si sa-mi spui ca esti aici langa mine si ca te-ai nascut sa-mi sorbi de pe buze surplusul de dor?.... Este pentru ca tie... tie... nu iti este dor.
Mi-e dor sa te stiu departe de mine, acolo de unde nu o sa te mai intorci niciodata la mine atunci cand imi este greu, si rau, si trist, si urat si imposibil. Mi-e dor sa nu te mai simt si sa nu te mai vreau atat de aproape. Caut pamantul nedescoperit in care sa-mi ingrop amintirile si apele care sa-mi spele noptile in care ma cutremur de dor.
Mi-e dor si ma strange. Ma sufoca si mi-a secat puterile. In vis ma inec cu prezenta ta. In realitate, ma sufoc cu lipsa ei. Dorul asta ma arde chiar si atunci cand stau bine pe picioare. Daca ai fi departe insa, eu cum m-as mai putea intoarce la mine cu inima senina?

Scapa-ma de dor si de felul in care simt ca doare. Da, Doamne, minte inimii si judecata si scapa-ma de bubele in coji.

Am avut un vis frumos, mai dureros decat toate cosmarurile de pana acum: se facea ca nu or sa se mai vindece niciodata. Iar daca nici timpul nu le scoate de acolo, atunci cine? Atunci cum? Mi-e dor

Ma afund in pat, ma pierd printre asternuturi, ma scufund printre ganduri. Din inger mi-ai devenit demon. Inchid ochii si...

Adorm!!!

I'm back...

 M-am intors dupa cateva luni de absenta. Scuzati-mi disparitia. Am fost prins printre inimioare si suspine, am fugit sa ma regasesc. Acum m-am intors...

Si, cum mai e la tine in suflet? :D

 Asta cred ca e singura intrebare care ma obsedeaza. Cu chiu cu vai te-am scos din sufletul meu si am ramas cu o cicatrice enorma, care inca doare, doare nespus de tare. M-i se poate citi durerea in ochi. dar tu, tu nu esti aici ca sa poti alina... neah...glumeam...Sunt ok, mi-am revenit. Cum spuneam, m-am regasit!!!

Stii... un lucru e comic si intr-un mod oarecum morbid. Fug la sute de kilometri distanta, sa imi pot linisti sufletul, inima si...cand incep sa te uit imi apari..imi apari tu fiinta palida cu ochisorii aia mari si frumosi si parul tau balai...Aaahhh... Si nu, chiar nu e nici un fel de imaginatie, e purul adevar...oare cum ai reactiona daca ti-as spune ca pret de o noapte ai stat la cativa metri de mine? daca iti spun ca ne-a despartit un perete destul de subtirel incat te-am putut simpti atat de aproape? ti-am putut auzi glasul, pasii, inima, gandurile?!?...Dumnezeule si parfumul tau...mmm....parfumul tau care efectiv ma innebuneste si scoate la iveala...mmmm...parfumul tau...mmm...Dumnezeule cat de bine miroase!!! pret de o secunda eram gata-gata sa bat la usa ta...totusi ceva ma oprit, mi-am continuat drumul in schimb...nu! am promis ceva si imi place sa ma tin de promisiune!!!si app...ce ti-as face de te-as prinde...cum ce!?! vei vedea in episoadele ce urmeaza ;) app, dai un semn de viata, sau pinguinul o incaseaza  :-p

Acum stau si ma uit la chitanta si observ: chek out-ul facut la 6:33...ha!!!

Nu pentru tine am scris

Cine ţi-a spus că tu ai fi, măcar pentru o clipă, cea care mi-a răscolit sufletul? Cea care îmi inspiră scrierile? Cea care îmi face viaţa mai frumoasă? Cine a putut să-ţi spună aşa ceva?

Nu tu eşti cea la care mă gândesc zilnic.

Nu tu îmi faci inima să bată mai repede.

Nu pentru tine scriu rânduri întregi, şi nu fiecare literă ţi se adresează.

Nu pentru tine am acel zâmbet care spui că-ţi aminteşte de dimineţile în care răsare soarele.

Nu datorită ţie am învăţat să fiu un om mai bun şi un bărbat răbdător.

Nu doresc să-mi împart prezentul cu tine, şi nici nu visez la un viitor împreună.

Nu pentru tine mă rog în fiecare zi, cerându-I lui Dumnezeu să aibă grijă de tine.

Nu din cauza ta am plâns, pentru că eu nu plâng.

Nu, nu-ţi spun toate acestea pentru că mi-e frică.

Nu, nu pe tine te aştept.

Nu, nu-mi place să fii aproape. Mai bine să fii departe.

Şi să ştii că nu pentru tine am scris aceste rânduri, pentru că tu nu însemni nimic pentru mine. Eşti ca oricare alta.

Şi să mai ştii că, sper, în naivitatea mea, cu sufletul meu de bărbat copil (aşa cum mi-ai spus că sunt), că tu o să mă crezi că nu eşti tu. Şi apoi o să-ţi doreşti să fii tu aceea.

Scrisoarea necitita de la miezul noptii!!!

Adorm cu tine in gand, ma trezesc cu tine in gand. Esti in gandul meu si pe buzele mele tot timpul...esti parte din mine si faptul ca nu esti langa mine ma face neputincios, ma simt incomplet...

Cum pot rabda? De unde sa mai am puterea sa astept o simpla mangaiere? De ce inima mea nu are limite sa inceteze cand stie ca ma doare? De ce sufleul meu parca nu aude cand ratiunea ii spune sa uite? Am mainile legate, nu ma pot lupta cu tot ce am in suflet si in inima. Chiar daca lumea intreaga imi spune ca grestesc incercand sa te scot din sufletul meu, stii ca nimeni nu-mi poate spune nimeni pe cine, cum si cat sa iubesc. Si da, te iubesc si imi lipsesti enorm de mult. Dar promisiunile au fost facute si trebuiesc respectate, nu? Drumurile au fost stabilite, ai ales ce ai ales, iar eu incerc sa imi vad de drumul meu... Si daca timpul trece si totul e la fel, voi iubi in continuare un vis frumos; ce vina are acest vis? Parcurg al vietii drum, iubind fara regrete, pentru ca viata insasi e plina de defecte.

Am crezut in tine, am crezut in noi, am visat la o viata eterna in doi. Acum s-a sfarsit si in inima mi s-a zdrobit. Dragostea este o fiinta salbatica. Cand incercam sa o tinem in frau, ne distruge. Cand incercam sa o inchidem, ne inrobeste. Cand incercam sa o intelegm, ne tulbura. Sunt atat de triste zilele fara tine, ca sarutarile pe hartia rece a pozei tale, ci fiecare clipa pierduta din viata mea inima se-mpietreste si mai tare si intr-o zi nu va mai exista decat o poza cu mine intramata intre doua buze de piatra. Port in suflet o iubitre trista care-mi face pasii grei sa ramana mult in urma ochilor visatori. Nimeni nu-mi mai asterne un zambet la picioare sa-mi fie drumul mai lin, nimeni nu-mi mai spune vorbe frumoase sa-mi fie visele mai luminoase. Ti-am prins inima in panza sarutarilor mele si am crezut ca vei fi a mea pt totdeauna. Te-am infasurat in visele si sperantele mele si am sperat ca nu vei dor sa le destrami. Si totusi iara ca vraja s-a risipit. Ai plecat din viata mea. Ai sters totul cu buretele si oare de ce, a meritat? Eu acum stau si sufar in tacere, desfigurat imi pun o masca si imi joc rolul in viata de zi cu zi, astfel incat nimeni sa nu stie ce se intampla in sufletul meu....

Inima mea nu mai bate. Am murit!

Oare mai pot spera ca inima mea sa mai bata macat o data?

P.S.: I LOVE YOU! I LOVE YOU TILL THE END!!!

File din jurnalul unui muribund, episodul 22

La fara un sfert un inger trece...

Sambata, 3.01.2015, ora : 02:45

Dorul si singuratea au reusit sa ma scoata din casa. Cam ciudat faptul ca nu am chef de nimic. Ma simt singur si abandonat. Desi imi doream ca putinii oameni care imi sunt dragi sa ii am aproape de mine, uite ca nici anul asta nu s-a putut. Deci, o iau incet la picior, prin zapada, prin noapte. Merg ca de obicei pe mijlocul drumului, pe unde initial ar trebui sa fie linia continua.
Merg prin noapte, facandu-mi loc prin fulgii care cad atat de veseli...atata veselie in jur, in timp ce in sufletul meu e doar un mare intuneric invelit in neliniste, singuratate si vina.
Imi aduc aminte de ceva ce mi-a spus bunicul meu cu mult timp in urma "Cand nu stii ce simti, cand nu stii de ce esti agitat, nervos, cu capul un nori si cu gandurile vraiste, nu da vina pe tine- recunoaste ca ti-e dor si uita-te spre persoana care te-a revasit. Du-te la ea si vei da... de tine, intreg."
Ajungand intr-o intersectie, ma uit la ceas. Arata doar 02:45...zambesc si-mi spun la trei fara un sfert un inger trece...
Incep sa fredonez o melodie auzita doar de mine. Ridic privirea, inchid ochii, iar fulgii de nea imi saruta chipul... Simt un gol in suflet, un gol ce se adanceste pe zi ce trece, un gol ce incepe sa doara din ce in ce mai mult...Ca prin vis aud o voce, si care imi pare atat de cunoscuta. Ma intorc brusc, dar nu vad nimic, ba mai mult intorcandu-ma asa brusc imi pierd echilibrul si alunecand pe gheata de pe sosea cad pe spate cat sunt eu de lung. Razand, incerc sa ma ridic, dar cad inapoi pe spate. Imi zic: ei, asta e chiar buna...macar pot sa fac un inger de zapada. Lucru pe care incep sa-l si fac.
- Te distrezi?...aud o voce calda... Da, chiar am auzit. Nu mi s-a parut. E cat se poate de reala.
- Nu chiar! Dar... ridic capul si o vad...Imbracata in alb, de sus pana jos. Zambitoare ca intotdeauna, cu ochi luminosi si vocea atat de calda.
- Pune-ti o dorinta! E ora trei fara un sfert...La fara un sfert un inger trece!
- Sa-mi pun o dorinta, zici!?!...hhhmmm...stiu!!! vreau sa se termine tot, vreau liniste, multa liniste.
- Liniste?..pai e atat de liniste ca ma dor timpanele.
- Nu genul asta de liniste..
- Nu inteleg, la ce te referi?
- Stiu, nu poti intelege...imi pare rau, nu-ti pot explica. Genul acesta de liniste nu se asculta, ci se simte, cu inima, cu sulfletul, cu toata fiinta ta...
- Cred ca stiu la ce te referi. Din pacate nu-ti pot oferi asa ceva...
- De ce?
Apropiindu-se de mine, imi da la oparte cei cativa fulgi de nea asezati parca curiosi pe sprancenele mele si imi spune zambind:
- Of prostutule, oare cand vei intelege?
- Ce sa inteleg?
-Hai vino, ia-ma in brate.
Ca la comanda, o iau in brate. O strang in brate, parca as fi vrut sa o acaparez cu totul, vrand astfel sa o patrund in sufletul meu, luand-o prizonera pe vecie.
- Mai incet, ma strivesti, ma faci sa imi pierd rasuflarea, ma lasi fara suflet... Strange-ma, dar mai incet. Sunt aici cu tine, n-ai sa ma pierzi! Ma simti, nu? Am si eu un suflet. chiar daca apar si dispar dupa voia mea, e din cauza ta. Dar, acum sunt aici, sunt a ta. Sunt si voi fi doar a ta! Orice ar fi...
- Orice ar fi?...
- Orice ar fi! sunt si voi fi a ta pentru totdeauna...
- Pentru totdeauna?
- Promit! Pentru totdeauna!
- Pentru totdeauna plus inca 33 de ani. hhmmm...Bine, asa sa fie. Ai promis.
- Hotule! Mi-ai facut-o... Acum ce sa fac, am promis? am promis. Bine, asa sa fie...pentru totdeauna plus inca 33 de ani.
- Asa ramane...
- Trebuie sa sarbatorim, nu?
- Bine, sarbatorim! Unde mergem?
- Unde vrei tu! Alege locul. te rog chiar.
- Hmmm, nu stiu..spune tu, te rog!
- Hai sa fugim la munte, stiu ca-ti place, e foarte frumos, zapada si aerul curat iti vor face bine, stiu un loc grozav. Nu-ti dau detalii, e secret.
- Bine, mergem, fie cum vrei tu. Dar cu o conditie. Nu mergem cu masina, hai sa mergem cu trenul. E mai usor, facem mai putin si in plus asa putem sta unul in bratele celuilalt tot timpul...
- Nu, nu e ok, nu-mi pot lasa masina aici, in mijlocul drumului. Esti nebun?
- Da, da sunt nebun. Sunt nebun dupa tine, dupa ochii tai, dupa zambetul tau, dupa buzele tale, dupa parfumul tau...
- Aaahhh, taci...minti atat de frumos...taci, taci si sopteste-mi la ureche vorbe de genu, iubesc felul cum imi faci sufletul sa vibreze la fiecare vorba de-a ta, la fiecare atingere tot corpul meu sa o ia razna... Nu pot intelege ce mi-ai facut, dar simt ca..,
- Sufletul meu, esti mereu acolo unde dragostea flamanda lupta pentru o farama de lumina, rasaritul unui sarut udat cu o lacrima de dor, invaluit in mireasma dragostei ce ti-o port...
Sarutandu-ma, incep sa plutesc, o senzatie de liniste ma cuprinde si totul din jurul meu, al nostru, dispare...suntem doar noi 2 si frigul care ne inconjoara...ne sarutam minute, ore, ani, si totul trece atat de repede, mult prea repede...
Revenindu-ne in simtire, datorita frigului, fugim spre masina, si ne ascundem in fotoliile mari de piele crem, caldura ne moleseste si demarand, lasam intersectia martora a sarutului neasteptat...de placut...
 O vad cu coada ochiului, e frumoasa, blonduta, cu ochii mari si un zambet ce ar putea topi si cel mai mare ghetar... nebagand de seama incep sa ma holbez la ea. Ma observa si incepand sa rada ma intreaba:
- Ce-i ? De ce te uiti asa la mine?
- Asa cum?
- Asa!!!
- Asa cum??
- Asa cum te uiti acum...
- Dar cum ma uit? imi esti draga.... Spune-mi, crezi oare in dragoste la prima vedere?
Nu-mi raspunde, in schimb imi ofera cel mai frumos zambet vazut pana acum...
Nebagand de seama, nu observ ca in loc sa faca stanga sa intram spre gara, face dreapta si opreste la stopul de peste calea ferata. Opreste si asigurandu-se, imi spune:
- Nu vad bine, uita-te in partea ta, vine ceva?
- Nu vad nimic. E prea intuneric.
- Oare putem trece pe sub bariera?
- Ce vrei sa faci?...Parca mergeam cu trenul, nu?
- Pierdem timp pretios, nu vreau sa stau asa, degeaba... Lasa ca ajungem mai repede asa, si astfel stam mai mult timp imbratisati, acolo sus...
Accelerand usor si uitandu-se atent in stanga trecem cumva pe sub bariera. Uitandu-ma la ea, in ochii ei imi vad fericirea si un sentiment placut, nemaiintalnit ma cuprinde, simt un fior pe sira spinarii si in momentul in care dau sa spun ceva ea face ochii mari si in fractiune de secunda, vad o lumina puternica... scartaituri de roti de tren imi sfarteca simtirile si o bubuitura puternica imi fac urechile sa sangereze si apoi....liniste...O mare liniste se asterne peste mine, peste ea, peste noi, peste tot...

...incet-incet incep sa aud un tauit puternic care imi inteapa timpanele, deschid ochii...sunt intins pe spate, iar o bucata de metal imi sta infipta in lateralul gambei stangi. O scot uraland de durere, apoi cu ultimele puteri ma ridic, schiopatand incep sa ma uit peste tot, dar nu vad decat bucati de metal vechi, ruginit, bucati mari de metal azvarlit pente tot. Nici urma de ea. Panicat incep sa o caut peste tot, pe sub toate bucatile te fier, tablii...nici urma de ea. O caut ore in sir...dar in zadar, nu gasesc nimic... nimic.
Pierzandu-mi puterile, din cauza frigului ma prabusesc in genunchi. Lacrimile imi curg siroaie, inghetandu-mi in barbie...
Sleit de puteri, murmur un " Am nevoie de tine sufletul meu!" si ma prabusesc pe spate...O durere imensa mi se strecoara in suflet, si un frig incepe sa-mi manance oasele. Inchid ochii si....
-Esti ok?Te distrezi?...aud o voce calda... Da, chiar am auzit. Nu mi s-a parut. E cat se poate de reala.
- Nu chiar! Dar... ridic capul si o vad...Imbracata in alb, de sus pana jos. Zambitoare ca intotdeauna, cu ochi luminosi si vocea atat de calda.
- Pune-ti o dorinta! E ora trei fara un sfert. La fara un sfert se naste-un inger...
- Sa-mi pun o dorinta, zici!?!...hhhmmm...stiu!!! vreau sa se termine tot, vreau liniste, multa liniste.
- Liniste?..pai e atat de liniste ca ma dor timpanele.
- Nu genul asta de liniste..
- Nu inteleg, la ce te referi?
- Stiu, nu poti intelege...imi pare rau, nu-ti pot explica. Genul acesta de liniste nu se asculta, ci se simte, cu inima, cu sulfletul, cu toata fiinta ta...
- Cred ca stiu la ce te referi.
-Crezi ca stii, dar nu ai habar de asa ceva, nu inca... Din fericire, doar tu imi poti oferi asa ceva...
- Poftim?
Apropiindu-se de mine, ma ridica si uitandu-ma la ea, ii dau la oparte cei cativa fulgi de nea asezati parca mult prea curiosi pe sprancenele ei si ii spun zambind:
- Of prostuto, oare cand vei intelege? Te negi si fugi de tine. Eu vin ca o furtuna si te adun si te imprastii peste tot, te trezesc si apoi te cert si ma ascund, apoi te caut iar cu disperare, chiar si acolo unde nu vei fi niciodata...