Te vreau

Nu vreau să ştiu dacă exişti
în soarele dimineţii.
La noapte te vreau în somnul liniştit
şi al tristeţii.
Voi pune în geam o lacrimă
ca semn al disperarii
şi voi lăsa durerea-n urmă
ca amintire a iubirii.
Iubito! Auzi!!! Te chem şi astăzi,
Ranâi te rog la mine.
Eu sunt aici, iar tu nu vrei sa vezi
că mie-mi este dor de tine?...

Am să te scriu în versul de iubire...

Iubirea ta mi-a scris pe dor cu stele.
În amintiri mi-a scris cu jurământ.
Împarte-mi, Doamne, viaţa printre ele
Şi lasă-mi doar o parte pe pământ.

Din ceruri să privesc spre nemurire,
De pe pământ iubirea să-mi ascult.
Păstrează gândul meu în amintire
Şi-ai să-nţelegi cât te iubesc de mult.

Şi n-am să uit, şi n-am să las vreodată
Să se strecoare timpul între noi.
Din el, uitarea creşte neudată,
Iar timpul nu mai curge înapoi.

Am să te scriu în versul de iubire,
Să fii tu Ana versului zidit.
Poemul meu să fie mânăstire
În Edenul în care ne-am iubit...

E trist ca nimeni sa te stie,

E trist ca nimeni să te ştie,
Dar şi mai trist să-ţi zici mereu
Că te-a pătruns nimicnicie
Deşi ai fost ca Dumnezeu.

Unde sunteţi, iubiri deşarte,
Ochi mari ce nu-i mai pot uita?
O, fugi departe, fugi departe,
La ce mă-ngâni cu faţa ta?

În viţa lumii acestie,
Ce-i fără capăt şi-nceput,
În toată neagra vecinicie
O clipă numai te-am avut.

De-atunci te chem din întuneric
Şi amintirea ta dezmierd
Pân-ce răsai… un vis himeric,
Abia răsai… şi iar te pierd.

Ca la un zvon ce lin adie
Urechea ţin, mereu ascult…
Tot mai puţină armonie…
Pustiu din ce în ce mai mult.

Şi din comoara-mi de suspine,
Cu amintiri, cu dor îmbrac
Acest amor bogat în chinuri
Şi-n mângâieri de tot sărac.

BAD MEMORIES

Pe coala albă amintirile păşesc timid cu picioare lungi, inima se-nviorează, tresaltă se descreţeşte, zâmbeşte trecutul e astăzi apusul e răsărit.

Mă respirai şi mă izvorai din emoţii neştiind că mâinile se risipesc în amintirile pământului. 

Daca te-oi ascunde-n vorbe
Si te-oi duce-n departari
Ia cu tine amintirea
Florilor fara culori
Cuvintelor nerostite,
Lacrimilor ce s-au dus,
Amintirile uitate
Ale ploilor ce-au curs.

Un copac străveziu
rămâne o vreme
în locul celui căzut în cenuşă
visează uscate seve

râul
doar în albia sa
va plânge.

Aici nu mai este niciun om...cel ce-a fost e viu în amintire ...cu ce cuvânt tăcerea-i altoi-vom o noi cei evadaţi din nemurire.