manifestul barbatilor 2

1. Noi, barbatii, suntem oameni simpli !

2. Cateodata nu ma gandesc la tine... si asta nu este rau; obisnuieste-te te rog cu asta; nu ma intreba te rog la ce ma gandesc..., intreaba-ma doar daca esti dispusa sa vorbim despre politica, filozofie, economie, fotbal, bautura, sex sau masini.

3. Nu are rost sa ma intrebi la ce ma gandesc... 96,5% din timp barbatii se gandesc la sex; nu, nu suntem obsedati, este pur si simplu ceea ce ne face cel mai mult placere.

4. Daca te rog sa-mi dai painea, nu doresc nimic altceva; nu este un repros ca painea nu s-ar afla deja pe masa; in exprimarea noastra nu se ascund nici reprosuri, nici aluzii subtile... da, suntem doar niste oameni simpli.

5. Daca doresti ceva este suficient sa formulezi intrebarea; noi nu intelegem intrebari cu aluzii subtile si indirecte; deci intrebarile indirecte nu dau rezultatul scontat, chiar si cele evidente uneori; spune te rog
exact ceea ce doresti.

6. Daca pui o intrebare la care nu astepti raspuns, nu te mira ca vine un raspuns la care nu te asteptai.

7. A face cumparaturi nu face nimanui placere... si eu
n-o sa gasesc niciodata placere in asta... exceptand cazul cand alegerea o fac eu.

8. Cand mergem undeva in vizita, indiferent ce haine porti, iti stau minunat... o jur !

9. Daca crezi ca esti grasa, probabil asa si este. Nu ma intreba pe mine... o sa refuz categoric sa dau vreun raspuns.

10. Vineri, sambata, duminica inseamna: multa mancare, prieteni, fotbal la televizor, bere si maniere proaste; este ca fluxul si refluxul sau ca ciclul vostru... este inevitabil.

11. Ai destule rochii, bluze, fuste si pantofi... daca plangi in fata magazinului inseamna ca ma santajezi... sa ma aduci in pragul ruinii nu este nicidecum o dovada de dragoste.

12. Majoritatea barbatilor nu au decat 3 perechi de pantofi... cum poate sa-ti vina idea ca as avea habar, care din cele 30 de perechi de pantofi ale tale iti stau mai bine sau se asorteaza cu noua rochie???

13. Raspunsuri simple ca: DA sau NU sunt absolut suficiente indiferent de cat de lunga sau complicata a fost intrebarea.

14. Cand ai o problema roaga-ma sa ti-o rezolv si atat; nu ma ruga sa te compatimesc asa cum o fac prietenele tale.

15. Dureri de cap sau migrene care dureaza 4 saptamani, nu mai sunt dureri de cap sau migrene. Du-te la doctor!!

16. Daca spun ceva ce poate fi interpretat in doua feluri si unul din ele te nelinisteste sau te face nefericita, cu siguranta ma refeream la celalalt.

17. Berea ne place asa cum va plac voua gentile... voi nu intelegeti de ce... si nici noi.

18. Daca te intreb "Ce ai?" si tu imi raspunzi "Nimic!", te voi crede si ma voi comporta ca si cum totul ar fi in cea mai perfecta ordine.

19. Nu ma intreba: "Ma iubesti?"... poti fi sigura ca daca n-ar fi asa, nu as fi cu tine.

20. Noi suntem cu adevarat oameni simpli.

URSUL CRESTINIZAT

Un ateu se plimba prin padure minunandu-se de frumusetile naturii:
"Ce copaci impresionanti! Ce rauri cristaline! Ce animale frumoase!"
La un moment dat, in timp ce se relaxa, omul aude in spatele lui zgomote ciudate. Cand se intoarce vede un urs ca-n povesti: mare, frumos, sanatos si cu pofta de mancare. Ingrozit, ateul o ia la fuga, insa ursul avea conditie fizica asa ca il urmeaza constiincios... Tipul era atat de ingrozit incat la un moment dat se impiedica si cade. Ursul il apucase deja de un picior asa ca omul, paralizat de frica, racneste:
"Doamneeee!!!". In secunda urmatoare, timpul se opri, ursul ingheta in pozitia in care se afla, padurea ramase neclintita si o lumina se revarsa din cer. Tipul, socat, auzi o voce:

"Mi-ai negat existenta toata viata, le-ai explicat si altora ca sunt un mit, ai pus toata creatia Mea pe seama intamplarii cosmice... vrei acum sa te salvez? Pot eu sa te
consider credincios cu adevarat?"
Ateul se uita fix in lumina si raspunse: "As fi ipocrit sa Iti cer brusc sa ma consideri credincios, dar poate ai reusi intr-un fel sa devina ursul crestin?"
"Foarte bine" raspunse vocea. Lumina disparu, zgomotul padurii reveni.
Ursul il elibera din ghearele sale, isi impreuna labele din fata si spuse:
" Doamne, binecuvinteaza aceste bucate. Amin".

Intrebari existentiale

1. De ce "prescurtare" este un cuvant asa lung ?
2. De ce soldatii Kamikaze purtau o casca ?
3. De ce se sterilizeaza acele cu care se fac injectiile condamnatilor la moarte ?
4. Care este sinonimul cuvantului " sinonim " ?
5. De ce nu exista mancare de pisici cu gust de soarece ?
6. Daca nimic nu se lipeste de teflon, cum e lipit teflonul de tigaie ?
7. De ce balerinele merg mereu pe varfuri ? Nu ar fi mai simplu sa angajeze balerine mai inalte ?
8. Vreau sa imi cumpar un bumerang nou. Cum pot sa scap de cel vechi ?
9. De ce localurile deschise non stop au incuietori ?
10. De ce avioanele nu sunt fabricate din acelasi material din care sunt facute cutiile negre ?
11. Cum poate avea Donald nepoti daca nu are frati sau surori ?
12. Adam avea buric ?
13. Daca Superman este asa de destept, de ce isi ia chilotii peste pantaloni ?
14. Cand faci fotografii cu Mickey la Disneyland, omul din interiorul lui Mickey zambeste ?
15. Cand o masina merge, aerul din interiorul pneului se invarte ?
16. Daca o pisica pica mereu in picioare si o bucata de paine cu unt cade mereu pe partea unsa, ce se intampla daca legam o felie de paine unsa cu unt de spatele unei pisici si o aruncam pe fereastra ?
17. Ce culoare are un cameleon cand se uita intr-o oglinda ?
18-Daca de la inot se slabeste, unde gresesc balenele?
19-De ce nu suna ocupat cind gresim numarul?
20-De ce iti trebuie programare la clarvazator?
21-Daca lipiciul superglue lipeste intr-adevar orice, de ce nu si
interiorul tubului?
22-Daca azi sint zero grade, si miine e de doua ori mai frig, cit de
frig va fi miine?
23-Primesti bani inapoi daca taxiul merge cu spatele?
24-De ce morcovii sint mai portocalii decitportocalele?
25-De ce oamenii te cred pe cuvint cind le spui ca exista 400 milioane
de stele pe cer, dar cind le spui ca aceasta banca a fost proaspat
vopsita, cred ca glumesti?
26-De ce sucul de lamiie este in mare parte din ingrediente sintetice,
pe cind in solutia de spalat vase este zeama de lamiie adevarata?
27-De ce Tarzan nu are barba?
28-Oamenii casatoriti traiesc mai mult, sau doar li se pare?
29-Cu ce viteza se deplaseaza intunericul?
30-Cum se impacheteaza bilutele de polistiren cind vrei sa le trimiti
pachet?
31-Exista alt cuvint pentru cuvintul "sinonim"?
32-De ce nu exista mincare pentru pisici cu gust de soareci?
33-Cum ar arata scaunele, daca am avea genunchii la spate?
34-De ce femeile nu merg niciodata singure la WC?
35-Un termos vara pastreaza bautura rece, iarna calda. De unde stie
termosul cind e vara si cind e iarna?
36-Daca absolut nimic nu se prinde de teflon, atunci cum ramine teflonul
lipit de tigaie?
37-De ce un magazin cu program non-stop are lacat la usi?
38-De ce "prescurtare" e un cuvint atit de lung?
39-De ce in Statele Unite, pentru injectia letala, se folosesc ace
sterile?
40-Eschimosii orbi au ciini de sanie dresati pentru orbi?
41-De ce in avioane se impart veste de inot, in loc de parasute?
42-Un sofer care lucreaza pe masini de dezapezire, cum ajunge dimineata
la servici ?" 
43-Cum ajung sa fie puse panourile cu inscriptia “INTERZIS A CALCA IARBA” in mijlocul peluzei?
44- Oare analfabetilor le place sa manace supa facuta cu paste in forma de litere?
45- De fapt, atunci cand omul a descoperit ca vaca da lapte, ce cauta el de fapt in acel moment?
46- Daca un cuvant este scris gresit intr-un dictionar, cum ne dam seama?
47- De ce desteptul ala de Noe nu a strivit cei doi tantari?
48- Oare lucratorii de la fabrica de ceaiuri Lipton au pauza de cafea?
49- De ce oile nu intra la apa cand ploua si lina da?

Cea mai frumoasa parabola despre dragoste...

Am citit o poveste frumoasă scrisă de Shel Silverstein şi intitulată Arborele care dăruieşte.


Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat.
Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ceea ce este mare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic şi tânăr, cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băiat. Egoul încearcă întotdeauna să iubească ceea ce este mai mare decât el. Pentru adevărata iubire, nimic nu este însă mare sau mic. Ea îi îmbrăţişează pe toţi cei de care se apropie.
Aşadar, copacul s-a îndrăgostit de băieţelul care venea în fiecare zi să se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele. Iubirea este întotdeauna gata să se încline; egoul, niciodată. Dacă încerci să te apropii de un ego, acesta se va înălţa şi mai mult, devenind atât de rigid încât să nu-l poţi atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care stă pe tronul puterii, este considerat a fi mare.
Aşadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îşi pleca ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva.
Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac întotdeauna să te simţi ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac să te simţi mizerabil.
Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, copacul se simţea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bătaia vântului. Băiatul a crescut şi mai mult. A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconfortează..
Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambiţiile lui. Trebuia să îşi treacă examenele, să îşi facă prieteni… De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino. Te aştept”. Iubirea îşi aşteaptă întotdeauna obiectul afecţiunii sale. Ea nu este altceva decât o continuă aşteptare.
Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist. Singura tristeţe pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împărtăşi cu altcineva, de a nu se putea dărui. Atunci când se poate dărui în totalitate, iubirea este fericită.
Băiatul a crescut şi mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toţi cei care cresc în lumea ambiţiilor îşi găsesc din ce în ce mai puţin timp pentru iubire. Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile sale lumeşti. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?”
Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”.
Băiatul i-a răspuns: „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”. Egoul este întotdeauna motivat: „Ce poţi să-mi oferi pentru ca să vin la tine? Aş putea veni, dar numai dacă ai ceva de oferit. Altminteri, nu văd de ce aş face-o”. Egoul are întotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezintă propria sa răsplată.
Uimit, copacul i-a spus băiatului: „Nu vei mai veni decât dacă îţi voi oferi ceva? Îţi ofer tot ceea ce am”. Iubirea nu ţine niciodată nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se dăruieşte necondiţionat.
„Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiţi. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcoreşte pe cei încălziţi. Când bate vântul, dansăm şi cântăm. Deşi nu avem bani, păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre şi ciripesc vesele. Dacă ne-am implica şi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiţi şi de nefericiţi ca voi, oamenii, care sunteţi nevoiţi să staţi prin temple şi să ascultaţi predici despre iubire şi despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, căci trăim tot timpul aceste stări. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.
Băiatul i-a spus: Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot obţine bani. Am nevoie de bani”. Egoul cere întotdeauna bani, căci banii înseamnă putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa.
Copacul s-a gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele şi vinde-le. În felul acesta, vei obţine bani”.
Băiatul s-a luminat imediat la faţă. S-a urcat în copac şi a cules toate fructele copacului, chiar şi pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simţit din nou fericit. Iubirea se bucură chiar şi atunci când este lovită. Egoul nu este cu adevărat fericit nici măcar atunci când obţine ceva. El nu poate simţi decât nefericire.
Băiatul nu şi-a dat nici măcar osteneala să-i mulţumească arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulţumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obţine bani în schimbul lor.
Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani şi era foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi bani. A uitat cu totul de copac, şi astfel au trecut anii.
Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept şi a se uşura. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. Întreaga sa fiinţă era în agonie.
După mulţi ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac.
Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino şi îmbrăţişează-mă”.
Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”.
Egoul consideră iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilărească.
Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”.
Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă?”
Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”.
Singurii care trăiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei.
„Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”.
Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericită chiar şi atunci când îi sunt tăiate membrele de către cel iubit. Iubirea nu ştie decât să dăruiască. Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime.
Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou.
Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.
Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi s-a aşezat sub copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”.
Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung într-o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”.
Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Voi aştepta de-a pururi întoarcerea ta”.
Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat.
Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A aşteptat mereu şi mereu, conştient însă că nu mai avea nimic de oferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată. Egoul nu se duce decât acolo unde are ceva de câştigat.
Odată, m-am aşezat lângă ciot. Acesta mi-a şoptit: „Am un prieten care a plecat departe şi nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit. Dar ştiu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i ofer, iar el nu înţelege decât acest limbaj”.
Egoul nu înţelege decât limbajul acceptării. Iubirea vorbeşte limbajul dăruirii.

Nu mai am nimic de adăugat. Dacă viaţa noastră ar semăna cu acest copac, întinzându-şi ramurile până departe, gata să le ofere umbră şi adăpost tuturor celor în nevoie, deschizându-şi braţele în faţa tuturor, am înţelege ce este iubirea. Nu există definiţii, scripturi sau doctrine ale iubirii. Nu există un set de principii care se aplică iubirii.

Conceptii despre dragoste

De ce dragostea este asa de complicata si incarcata de sfidare? Raspunsul poate fi explicat prin "conceptiile MITH despre dragoste". Noi primim multe idei despre ce este si cum se dezvolta dragostea. Problema este ca aceste paradigme distrug dragostea adevarata. Aproape tot ce suntem invatati in acest sens nu este cu adevarat despre dragoste. In realitate noi suntem invatati despre nevoie, frica, judecata de sine, auto-negare, victimizare si apoi suntem invatati sa numim "dragoste" aceste lucruri.

Noi putem sa impartim aceste credinte si perspective despre dragoste in 5 paradigme principale ale dragostei care raman in joc in societatea noastra de azi. Aceste conceptii MITH ale dragostei precipita sfidarile pe care multi dintre noi le experimentam in legatura cu dragostea si relatiile - atat de tip romantic cat si neromantic.

Cele 5 conceptii MITH ale dragostei sunt:
1. Dragostea ca nevoie.
2. Dragostea ca risc.
3. Dragostea ca sacrificiu de sine.
4. Dragostea ca slabiciune.
5. Dragostea ca nisipul miscator.


Dragoste ca nevoie - dragoste ca risc.

V-ati intrebat vreodata de ce dragostea se simte asa de speriata? Ei bine, adevarul este ca dragostea nu este niciodata speriata, dar nevoia este intotdeauna. Unul din cele mai mari obstacole pentru a simti cu adevarat si a exprima dragostea este ca, in majoritatea timpului, multi dintre noi confunda dragostea cu nevoia.

Deseori noi retinem dragostea noastra, gandind: "ce se intampla daca eu o/il iubesc, si ea/el nu-mi impartaseste iubirea - sau ea/el o arunca la o parte, si ma respinge, etc?" Cand ne intrebam astfel, noi privim dragostea ca pe un targ: Eu iti dau dragostea mea, si tu imi dai dragostea ta in schimb. Si acest targ mai bine nu s-ar intampla, deoarece daca cel de la capatul celalalt al targului nu ne inapoiaza dragostea exact in modul in care dorim vom suferi: in interior, noi ne temem sa nu fim "raniti." Singura cale ca noi sa experimentam ranirea este de a ne rani noi insine, judecandu-ne pe noi insine. Iata felul in care gandim:

1. Eu te iubesc si eu iti spun aceasta.
2. Tu imi spui mie sa merg sa ma joc cu zmeul.
3. Eu cred doua lucruri: "Eu am lipsa de ceva de care am nevoie" si
"Trebuie ca nu este ceva in regula cu mine daca tu nu imi impartasesti dragostea".

Astfel, de fapt, cand am spus "Eu te iubesc", ceea ce am inteles a fost "Eu am nevoie de tine". Ceea ce am inteles cu adevarat a fost "Eu m-am decis sa te folosesc pe tine ca barometru pentru autoaprecierea mea". Nimic din aceasta nu are de a face cu dragostea. Dragostea este un sentiment de bucurie pentru alta persoana. Nu exista nici o particica de risc in a simti bucurie si apreciere pentru cineva. Noi am luat cuvantul nevoie, l-am inlocuit cu cuvantul dragoste, si astfel am atribuit toate aspectele neplacute ale nevoii dragostei.

Nu e de mirare ca dragostea si exprimarea sa par a fi o propunere riscanta. Nevoia va parea intotdeauna infricosatoare, dar dragostea, in forma sa pura, este lipsita de risc, de frica - alternativa care revolutioneaza imediat relatiile. Noi putem inlocui nevoia noastra cu dragoste, si cand avem o nevoie, putem cel mult sa o exprimam. Aceasta inchide usa interactiunilor insemnate cu cereri, "sentimente ranite" si incercari de manipulare, si deschide usa catre relatii pline de expresii nerestranse de dragoste si afectiune.


Dragoste ca sacrificiu de sine

Cine este beneficiarul dragostei? Multi dintre noi vorbim ca si cum beneficiarul principal este persoana de la capatul care primeste. Fara indoiala ca multi dintre noi traim sentimente minunate cand credem ca suntem iubiti. Totusi, in realitate, beneficiarul principal este persoana care simte dragostea.

Multi vad dragostea ca "fara de sine". Eu o vad ca sentimentul de egoism definitiv. Cand iubim, noi simtim o experienta emotionala fantastica si benefica. Primitorul isi "ia" dragostea. Multi nu fac aceasta. Chiar si atunci, primitorul estimeaza numai ce crede el sau ea ca celalalt experimenteaza.

Totusi, persoana care simte si exprima dragostea are o experienta extatica garantata. Cu cat iubim mai mult, cu atat avem un beneficiu mai direct. Cand nu iubim, aceasta nu ne da experienta dragostei. Astfel, numai noi insine ne privam. Cand ne retinem de la a primi dragostea, noi facem astfel numai fiindca vedem ca fiind necesar sa avem grija de noi, sa fim in siguranta, printre altele. De obicei, aceasta siguranta este bazata fie pe dragostea ca paradigma de nevoie, fie ca paradigma de sacrificiu.

Multe cantece si filme vorbesc despre dragoste ca si cum ar fi nobila. Din nou, aceasta vine de la dragostea ca paradigma de sacrificiu. Dragostea nu este mai nobila decat ura. Ea doar simte foarte diferit si conduce la comportamente foarte diferite. Interesant, in spatele acestei paradigme este perspectiva de baza ca sacrificiul este nobil si focalizarea pe sine nu. Aceasta duce la atat de multa autocondamnare in lumea noastra. Astfel, fiti egoisti si iubiti pentru beneficiul dvs., nu pentru acela al altora.


Dragoste ca slabiciune

Alt motiv pentru prudenta noastra in legatura cu dragostea este acela ca noi credem ca dragostea inseamna slabiciune si se exprima prin ganduri de tipul: "Daca eu te iubesc pe tine, eu iti dau voie sa faci ce vrei cu mine. Daca te iubesc, eu nu ma voi gandi la mine insami. Daca te iubesc, eu nu voi fi in stare sa exprim fata de tine ce vreau si ce nu vreau."

Totusi, slabiciunea pe care o asociem cu dragostea este de fapt in legata de frica. Toate propozitiile de mai sus "daca te iubesc… " de fapt exemplifica felul in care ne comportam cand ne este frica.
Fiindca multi din noi suntem tematori, deseori folosim mania pentru a exprima ceea ce vrem sau nu vrem, asociind mania cu puterea. (Dupa Bears, "Mania nu este o desfasurare de putere; este o cerere pentru putere"). Altii simt ca detasarea rece este sinonima cu taria.
Adevarul este ca nu exista o pozitie mai puternica in care noi sa putem sa ne plasma, decat dragostea netulburata. Daca noi iubim fara frica, noi putem sa articulam clar ce vrem si ce nu vrem. Mai mult, declaratiile noastre sunt mult mai probabile de a fi digerate de catre persoana cu care vorbim. Totusi, daca sotul nostru, prietenul nostru, sau chiar un vanzator nu ne trateaza in felul cum am dori, noi putem sa avem actiuni decisive intr-un mod clar cand iubim. Aceasta poate include orice: de la a cere din nou, a divorta de sotie, etc. Toate aceste actiuni, si multe altele, sunt compatibile total cu a iubi. Increde-te in dragostea ta! Te va duce oriunde vrei sa mergi. Ori de cate ori crezi ca te face slab, poti sa stii ca esti o pisica speriata, nu o prajitura iubita.


Dragoste ca nisipul miscator

Mitul dragostei se roteste in jurul ideii ca noi "ne indragostim, ca si cum un fel de accident colosal are loc, si deodata noi suntem indragostiti. Noi nu vrem aceasta, noi nu am vrut sa facem aceasta, dar acum, asta este, suntem cufundati cu totul in dragoste. Noi am calcat si am cazut in nisip miscator, nu avem alegere, suntem neajutorati si nisipul ne inghite".
Noua ne place aceasta idee. Credem ca este ceva romantic. Dar sa ne intrebam: dorim noi sa abdicam de la responsabilitatea pentru sentimentele noastre de dragoste si grija? Vrem noi sa actionam ca si cum suntem victima emotiilor noastre si nu arhitectul lor? Si, de ce ideea de a ne indragosti impotriva vointei noastre este mai romantica decat ideea de a alege pe cineva ca sa iubim? Cum ar fi fost relatia noastra daca eram proprietarii dragostei noastre, adusa la cunostinta acelui cineva special ca noi l-am ales pentru a iubi, si apoi l-am iubi fara nevoie, conditie sau frica?

CINE DRACU LE MAI INTELEGE PE FEMEI?

Am gasit aceasta postare pe MANLEY.RO si chiar nu m-am putut abtine sa nu o postez . E un mare adevar si asta daca nu am dreptate va rog sa comentati si voi.nu va doare mana sa scrieti cateva cuvinte,nu?

De ce nu înţelege ce vrei? Pentru că nu înţelegi ce zice! Ştiu, pare un nonsens, dar e frază care defineşte cel mai bine relaţiile dintre bărbaţi şi femei.

Să fim serioşi, relaţia perfectă nu există. Iar dacă un bărbat spune că există, tipa l-a dus rău de nas. Dacă a reuşit asta, e clar nemulţumită. Ştiinţific vorbind, nu se poate. Bărbaţii gândesc, femeile simt. Bărbaţii au mai mulţi neuroni, iar femeile sunt mult mai dotate pentru folosirea limbajului articulat. Sexul masculin utilizează mai ales emisfera stângă, iar cel feminin utilizează ambele emisfere cerebrale.

Şi de aici, adevărate probleme de comunicare, drame, despărţiri, divorţuri. Este absolut uimitor faptul că, deşi folosesc acelaşi limbaj, nu se înţeleg. Un bărbat crede că o femeie pe care abia a cunoscut-o sigur vrea să se culce cu el doar pentru că i-a făcut un compliment. Băieţi, din nefericire, în 99% din cazuri nu e chiar aşa!

Face acest lucru pentru că pur şi simplu îi place să vorbească (ca orice femeie normală). Poate că face acest lucru dorind să cunoască şi abia apoi se va gândi la sex. Varianta extremă ar fi: complimentează pentru că îl consideră urât. Culmea, dar în cazul urâtului, o face tocmai ca să-l facă să se simtă şi el bine. Fără să ştie ce repercusiuni va avea asupra lui. Şi mai e o ultima variantă: e beată şi-n cazul ăsta nu vorbeşte serios.

Da, femeile sunt în adâncului sufletului nişte nobile sensibile. Dar ce nu ştiu ele e că bărbaţii cred că vorbele sunt făcute doar să anunţe fapte. El, masculul alfa, de cele mai multe ori nici măcar nu ştie ce simte şi ca atare nu ştie ce să zică. E atât de simplu! De aici şi celebra “De ce nu-mi spui niciodată că mă iubeşti?”, întrebare care indiferent de răspuns, este precedată de un scandal.

Un lucru e cert. E nevoie de un mic dicţionar care să dezlege tainele limbajului. Iată câteva exemple care ar putea fi de folos pentru un bărbat ce-şi doreşte să aibă o relaţie liniştită:

De cele mai multe ori, “Da” înseamnă “Nu“. În schimb, “Nu” înseamnă, de fapt, “Da“. “Poate” înseamnă “Nu“.

“Avem nevoie” – “Vreau“.

“Trebuie să vorbim” este, de fapt, “Trebuie să mă asculţi“, iar prin “Trebuie să învăţam să comunicăm unul cu celălalt“, femeile vor de fapt să spună “Trebuie să fii de acord cu mine“.

Dacă spune: “Sunt gata în câteva minute“, bărbatul se poate aşeza liniştit la televizor pentru că are de aşteptat câteva zeci de minute. Iar presiunile, ţipetele sau orice alt tertip ai la îndemână nu vor face decât să o întârzie şi mai mult.

O altă întrebare, folosită de multe ori şi ca o armă, este “Mă iubeşti?“. Evident, ştiu că vei spune “Da“. “Atunci îmi cumperi colierul ăla?” Ce mai poţi face? Doar nu vrei să-i demonstrezi contrariul a ceea ce tocmai ai afirmat. Se lasă cu râuri de lacrimi.

Dacă întrebarea este: “Cât de mult mă iubeşti?“, probabil că semnifică “Am făcut ceva care nu-ţi va plăcea deloc.” Însă când femeile ajung să iubească cu adevărat un bărbat, învaţă să-şi reprime dorinţa de a vorbi neîncetat. Aşa se explică de ce există cupluri care reuşesc să supravieţuiască până ce moartea chiar îi va despărţi.

RObotzi.SO1 ep5