salut!

ACEST SITE ESTE UN PAMFLET SI TREBUIE TRATAT CA ATARE.

20.01.2015

Scrisoarea necitita de la miezul noptii!!!


Adorm cu tine in gand, ma trezesc cu tine in gand. Esti in gandul meu si pe buzele mele tot timpul...esti parte din mine si faptul ca nu esti langa mine ma face neputincios, ma simt incomplet...
Cum pot rabda? De unde sa mai am puterea sa astept o simpla mangaiere? De ce inima mea nu are limite sa inceteze cand stie ca ma doare? De ce sufleul meu parca nu aude cand ratiunea ii spune sa uite? Am mainile legate, nu ma pot lupta cu tot ce am in suflet si in inima. Chiar daca lumea intreaga imi spune ca grestesc incercand sa te scot din sufletul meu, stii ca nimeni nu-mi poate spune nimeni pe cine, cum si cat sa iubesc. Si da, te iubesc si imi lipsesti enorm de mult. Dar promisiunile au fost facute si trebuiesc respectate, nu? Drumurile au fost stabilite, ai ales ce ai ales, iar eu incerc sa imi vad de drumul meu... Si daca timpul trece si totul e la fel, voi iubi in continuare un vis frumos; ce vina are acest vis? Parcurg al vietii drum, iubind fara regrete, pentru ca viata insasi e plina de defecte.
Am crezut in tine, am crezut in noi, am visat la o viata eterna in doi. Acum s-a sfarsit si in inima mi s-a zdrobit. Dragostea este o fiinta salbatica. Cand incercam sa o tinem in frau, ne distruge. Cand incercam sa o inchidem, ne inrobeste. Cand incercam sa o intelegm, ne tulbura. Sunt atat de triste zilele fara tine, ca sarutarile pe hartia rece a pozei tale, ci fiecare clipa pierduta din viata mea inima se-mpietreste si mai tare si intr-o zi nu va mai exista decat o poza cu mine intramata intre doua buze de piatra. Port in suflet o iubitre trista care-mi face pasii grei sa ramana mult in urma ochilor visatori. Nimeni nu-mi mai asterne un zambet la picioare sa-mi fie drumul mai lin, nimeni nu-mi mai spune vorbe frumoase sa-mi fie visele mai luminoase. Ti-am prins inima in panza sarutarilor mele si am crezut ca vei fi a mea pt totdeauna. Te-am infasurat in visele si sperantele mele si am sperat ca nu vei dor sa le destrami. Si totusi iara ca vraja s-a risipit. Ai plecat din viata mea. Ai sters totul cu buretele si oare de ce, a meritat? Eu acum stau si sufar in tacere, desfigurat imi pun o masca si imi joc rolul in viata de zi cu zi, astfel incat nimeni sa nu stie ce se intampla in sufletul meu....
Inima mea nu mai bate. Am murit!

Oare mai pot spera ca inima mea sa mai bata macat o data?


P.S.: I LOVE YOU! I LOVE YOU TILL THE END!!!

03.01.2015

File din jurnalul unui muribund, episodul 22

La fara un sfert un inger trece...

Sambata, 3.01.2015, ora : 02:45


Dorul si singuratea au reusit sa ma scoata din casa. Cam ciudat faptul ca nu am chef de nimic. Ma simt singur si abandonat. Desi imi doream ca putinii oameni care imi sunt dragi sa ii am aproape de mine, uite ca nici anul asta nu s-a putut. Deci, o iau incet la picior, prin zapada, prin noapte. Merg ca de obicei pe mijlocul drumului, pe unde initial ar trebui sa fie linia continua.
Merg prin noapte, facandu-mi loc prin fulgii care cad atat de veseli...atata veselie in jur, in timp ce in sufletul meu e doar un mare intuneric invelit in neliniste, singuratate si vina.
Imi aduc aminte de ceva ce mi-a spus bunicul meu cu mult timp in urma "Cand nu stii ce simti, cand nu stii de ce esti agitat, nervos, cu capul un nori si cu gandurile vraiste, nu da vina pe tine- recunoaste ca ti-e dor si uita-te spre persoana care te-a revasit. Du-te la ea si vei da... de tine, intreg."
Ajungand intr-o intersectie, ma uit la ceas. Arata doar 02:45...zambesc si-mi spun la trei fara un sfert un inger trece...
Incep sa fredonez o melodie auzita doar de mine. Ridic privirea, inchid ochii, iar fulgii de nea imi saruta chipul... Simt un gol in suflet, un gol ce se adanceste pe zi ce trece, un gol ce incepe sa doara din ce in ce mai mult...Ca prin vis aud o voce, si care imi pare atat de cunoscuta. Ma intorc brusc, dar nu vad nimic, ba mai mult intorcandu-ma asa brusc imi pierd echilibrul si alunecand pe gheata de pe sosea cad pe spate cat sunt eu de lung. Razand, incerc sa ma ridic, dar cad inapoi pe spate. Imi zic: ei, asta e chiar buna...macar pot sa fac un inger de zapada. Lucru pe care incep sa-l si fac.
- Te distrezi?...aud o voce calda... Da, chiar am auzit. Nu mi s-a parut. E cat se poate de reala.
- Nu chiar! Dar... ridic capul si o vad...Imbracata in alb, de sus pana jos. Zambitoare ca intotdeauna, cu ochi luminosi si vocea atat de calda.
- Pune-ti o dorinta! E ora trei fara un sfert...La fara un sfert un inger trece!
- Sa-mi pun o dorinta, zici!?!...hhhmmm...stiu!!! vreau sa se termine tot, vreau liniste, multa liniste.
- Liniste?..pai e atat de liniste ca ma dor timpanele.
- Nu genul asta de liniste..
- Nu inteleg, la ce te referi?
- Stiu, nu poti intelege...imi pare rau, nu-ti pot explica. Genul acesta de liniste nu se asculta, ci se simte, cu inima, cu sulfletul, cu toata fiinta ta...
- Cred ca stiu la ce te referi. Din pacate nu-ti pot oferi asa ceva...
- De ce?
Apropiindu-se de mine, imi da la oparte cei cativa fulgi de nea asezati parca curiosi pe sprancenele mele si imi spune zambind:
- Of prostutule, oare cand vei intelege?
- Ce sa inteleg?
-Hai vino, ia-ma in brate.
Ca la comanda, o iau in brate. O strang in brate, parca as fi vrut sa o acaparez cu totul, vrand astfel sa o patrund in sufletul meu, luand-o prizonera pe vecie.
- Mai incet, ma strivesti, ma faci sa imi pierd rasuflarea, ma lasi fara suflet... Strange-ma, dar mai incet. Sunt aici cu tine, n-ai sa ma pierzi! Ma simti, nu? Am si eu un suflet. chiar daca apar si dispar dupa voia mea, e din cauza ta. Dar, acum sunt aici, sunt a ta. Sunt si voi fi doar a ta! Orice ar fi...
- Orice ar fi?...
- Orice ar fi! sunt si voi fi a ta pentru totdeauna...
- Pentru totdeauna?
- Promit! Pentru totdeauna!
- Pentru totdeauna plus inca 33 de ani. hhmmm...Bine, asa sa fie. Ai promis.
- Hotule! Mi-ai facut-o... Acum ce sa fac, am promis? am promis. Bine, asa sa fie...pentru totdeauna plus inca 33 de ani.
- Asa ramane...
- Trebuie sa sarbatorim, nu?
- Bine, sarbatorim! Unde mergem?
- Unde vrei tu! Alege locul. te rog chiar.
- Hmmm, nu stiu..spune tu, te rog!
- Hai sa fugim la munte, stiu ca-ti place, e foarte frumos, zapada si aerul curat iti vor face bine, stiu un loc grozav. Nu-ti dau detalii, e secret.
- Bine, mergem, fie cum vrei tu. Dar cu o conditie. Nu mergem cu masina, hai sa mergem cu trenul. E mai usor, facem mai putin si in plus asa putem sta unul in bratele celuilalt tot timpul...
- Nu, nu e ok, nu-mi pot lasa masina aici, in mijlocul drumului. Esti nebun?
- Da, da sunt nebun. Sunt nebun dupa tine, dupa ochii tai, dupa zambetul tau, dupa buzele tale, dupa parfumul tau...
- Aaahhh, taci...minti atat de frumos...taci, taci si sopteste-mi la ureche vorbe de genu, iubesc felul cum imi faci sufletul sa vibreze la fiecare vorba de-a ta, la fiecare atingere tot corpul meu sa o ia razna... Nu pot intelege ce mi-ai facut, dar simt ca..,
- Sufletul meu, esti mereu acolo unde dragostea flamanda lupta pentru o farama de lumina, rasaritul unui sarut udat cu o lacrima de dor, invaluit in mireasma dragostei ce ti-o port...
Sarutandu-ma, incep sa plutesc, o senzatie de liniste ma cuprinde si totul din jurul meu, al nostru, dispare...suntem doar noi 2 si frigul care ne inconjoara...ne sarutam minute, ore, ani, si totul trece atat de repede, mult prea repede...
Revenindu-ne in simtire, datorita frigului, fugim spre masina, si ne ascundem in fotoliile mari de piele crem, caldura ne moleseste si demarand, lasam intersectia martora a sarutului neasteptat...de placut...
 O vad cu coada ochiului, e frumoasa, blonduta, cu ochii mari si un zambet ce ar putea topi si cel mai mare ghetar... nebagand de seama incep sa ma holbez la ea. Ma observa si incepand sa rada ma intreaba:
- Ce-i ? De ce te uiti asa la mine?
- Asa cum?
- Asa!!!
- Asa cum??
- Asa cum te uiti acum...
- Dar cum ma uit? imi esti draga.... Spune-mi, crezi oare in dragoste la prima vedere?
Nu-mi raspunde, in schimb imi ofera cel mai frumos zambet vazut pana acum...
Nebagand de seama, nu observ ca in loc sa faca stanga sa intram spre gara, face dreapta si opreste la stopul de peste calea ferata. Opreste si asigurandu-se, imi spune:
- Nu vad bine, uita-te in partea ta, vine ceva?
- Nu vad nimic. E prea intuneric.
- Oare putem trece pe sub bariera?
- Ce vrei sa faci?...Parca mergeam cu trenul, nu?
- Pierdem timp pretios, nu vreau sa stau asa, degeaba... Lasa ca ajungem mai repede asa, si astfel stam mai mult timp imbratisati, acolo sus...
Accelerand usor si uitandu-se atent in stanga trecem cumva pe sub bariera. Uitandu-ma la ea, in ochii ei imi vad fericirea si un sentiment placut, nemaiintalnit ma cuprinde, simt un fior pe sira spinarii si in momentul in care dau sa spun ceva ea face ochii mari si in fractiune de secunda, vad o lumina puternica... scartaituri de roti de tren imi sfarteca simtirile si o bubuitura puternica imi fac urechile sa sangereze si apoi....liniste...O mare liniste se asterne peste mine, peste ea, peste noi, peste tot...

...incet-incet incep sa aud un tauit puternic care imi inteapa timpanele, deschid ochii...sunt intins pe spate, iar o bucata de metal imi sta infipta in lateralul gambei stangi. O scot uraland de durere, apoi cu ultimele puteri ma ridic, schiopatand incep sa ma uit peste tot, dar nu vad decat bucati de metal vechi, ruginit, bucati mari de metal azvarlit pente tot. Nici urma de ea. Panicat incep sa o caut peste tot, pe sub toate bucatile te fier, tablii...nici urma de ea. O caut ore in sir...dar in zadar, nu gasesc nimic... nimic.
Pierzandu-mi puterile, din cauza frigului ma prabusesc in genunchi. Lacrimile imi curg siroaie, inghetandu-mi in barbie...
Sleit de puteri, murmur un " Am nevoie de tine sufletul meu!" si ma prabusesc pe spate...O durere imensa mi se strecoara in suflet, si un frig incepe sa-mi manance oasele. Inchid ochii si....
-Esti ok?Te distrezi?...aud o voce calda... Da, chiar am auzit. Nu mi s-a parut. E cat se poate de reala.
- Nu chiar! Dar... ridic capul si o vad...Imbracata in alb, de sus pana jos. Zambitoare ca intotdeauna, cu ochi luminosi si vocea atat de calda.
- Pune-ti o dorinta! E ora trei fara un sfert. La fara un sfert se naste-un inger...
- Sa-mi pun o dorinta, zici!?!...hhhmmm...stiu!!! vreau sa se termine tot, vreau liniste, multa liniste.
- Liniste?..pai e atat de liniste ca ma dor timpanele.
- Nu genul asta de liniste..
- Nu inteleg, la ce te referi?
- Stiu, nu poti intelege...imi pare rau, nu-ti pot explica. Genul acesta de liniste nu se asculta, ci se simte, cu inima, cu sulfletul, cu toata fiinta ta...
- Cred ca stiu la ce te referi.
-Crezi ca stii, dar nu ai habar de asa ceva, nu inca... Din fericire, doar tu imi poti oferi asa ceva...
- Poftim?
Apropiindu-se de mine, ma ridica si uitandu-ma la ea, ii dau la oparte cei cativa fulgi de nea asezati parca mult prea curiosi pe sprancenele ei si ii spun zambind:
- Of prostuto, oare cand vei intelege? Te negi si fugi de tine. Eu vin ca o furtuna si te adun si te imprastii peste tot, te trezesc si apoi te cert si ma ascund, apoi te caut iar cu disperare, chiar si acolo unde nu vei fi niciodata...