salut!

ACEST SITE ESTE UN PAMFLET SI TREBUIE TRATAT CA ATARE.

16.08.2014

File din jurnalul unui muribund, episodul 18

Sambata, 16-08-2014,

SCRISOAREA

Facand curat prin biblioteca, dau de o cutiuta destul de maricica, ascusa bine de privirile curiosilor, dupa un sir de carti groase. O iau, o privesc si mi se pare atat de ireala. E o cutiuta de lemn, frumos sculpatata, primita drept cadou de la A. O deschid, si dau de un album de poze. Poze mai mici, mai mari, cu oameni pe care i-am cunoscut odata, poze cu mine, poze cu ea, poze cu noi...Scot pozele din album si le analizez mai atent. Imi aduc aminte de povesti, peripetii, de oameni de care nu am mai auzit nimic de mult. Dand poza dupa poza dau de o scrisoare nedesfacuta inca. Nu stiu de unde a aparut, sau de la cine e...o desfac si incep sa o citesc...

DATA 5.07.2006
Te-as iubi

Te-aş iubi nu pentru că ai fi cel mai frumos sau cel mai râvnit, ci pentru că eu la braţul tău m-aş simţi norocoasă şi mândră….
Te-aş iubi pentru că eşti un om frumos, un spirit liber, un suflet viu…pui pasiune în tot ce faci şi faci lumea să vibreze…te-aş iubi nu pentru că eşti perfect ci pentru faptul că mă completezi într-un mod ideal…
Te-aş iubi pentru că eşti un om cu caracter, cu o personalitate frumoasă, un om care ştie ce vrea, hotărât. Te-aş iubi pentru că lupţi pentru lucrurile în care crezi şi pentru voinţa de care dai dovadă.
Te-aş iubi pentru că eşti altfel decât tot ce am cunoscut până acum, pentru că eşti mereu o surpriză, pentru că te actualizezi periodic…Ţi-aş iubi spontaneitatea, non-conformismul şi autenticitatea. Te-aş iubi pentru că ştii să aştepţi şi să dai valoare lucrurilor pentru care merită să ai răbdare. Te-aş iubi pentru lipsa ta de inhibiţii, pentru pofta ta de viaţă, pentru că în preajma ta mă simt atât de vie. Te-aş iubi pentru curajul cu care te arunci în viaţă, pentru că ştii să trăieşti clipa şi să nu te dai bătut. Te-aş iubi pentru că nu mă laşi să fac cum doresc eu mereu, ci pentru că ai iniţiativă şi ştii să iei deciziile cele mai bune pentru amândoi, pentru că mă citeşti, ştii exact de ce am nevoie şi ce trebuie făcut.
Te-aş iubi pentru că ştii să protejezi ce iubeşti şi mă faci să mă simt adorată şi răsfăţată. Te-aş iubi pentru că ştii să îmbrăţişezi, să transmiţi, să faci sufletele noastre să danseze. Te-aş iubi pentru că vedem lumea prin aceeaşi lentilă şi avem multe lucruri în comun care ne unesc şi ne facem mai buni unul pentru celălalt. Pentru că nu te laşi condus de orgoliu, ego sau încăpăţânare prostească.
Te-aş iubi pentru sinceritatea ta şi pentru că nu te temi de consecinţe, spui mereu adevărul oricât de dur ar fi, eşti un om responsabil, asumat. Te-aş iubi pentru că ştii să preţuieşti ce ai, să vezi lucruri care mie îmi scapă, pe care eu le neg, pentru că ai fi acolo pentru mine, pentru că ştii să te bucuri de lucrurile simple şi să dăruieşti…
Te-aş iubi pentru savoarea ta unică, pentru entuziasmul tău adolescentin, pentru că ştii să mă faci să mă deschid, pentru că ştii să ai răbdare cu mine când mi se pune pata pe lucruri stupide, pentru că alături de tine ştiu să mă las în voia simţurilor, dusă de val…te-aş iubi pentru zâmbetul tău, pentru că în ochii tăi citesc atât de multe, pentru emoţiile tale, pentru că nu te încadrezi în tipare, pentru că menţinem flacăra aprinsă, pentru chimia dintre noi, pentru că lângă tine totul e mai intens, pentru copilul din tine…te-aş iubi pentru sensibilitatea ascunsă privirii, pentru tandreţea şi vocea ta caldă…te-aş iubi pentru masculinitatea ta, pentru braţele puternice, pentru sărutul apăsat, pentru că facem lucruri frumoase împreună, pentru că în fiecare zi te redescopăr, pentru felul cum te alinţi, pentru că suntem atât de deschişi unul faţă de altul, nu ne ascundem chestii…ci vorbim despre orice, oricând, căutăm soluţii împreună…te-aş iubi pentru că încerci mereu să mă înveseleşti, chiar şi în zilele cele mai proaste, ai o energie atât de pozitivă…pentru că ştii să îmblânzeşti scorpia din mine, te-aş iubi pentru că tu crezi în mine chiar şi atunci când eu nu cred…
Te-aş iubi pentru că dragostea mea mă cheamă mereu la tine, şi e reciprocă, ne simţim unul pe celălalt dincolo de cuvinte, tu eşti răspunsul meu, te-aş iubi pentru că funcţionăm ca o echipă, suntem prieteni înainte de orice altceva, ne respectăm şi avem încredere unul în altul. Te-aş iubi pentru că vezi mereu ce e mai bun în mine, te-aş adora pentru devotamentul tău, pentru simţul umorului, pentru că te implici…Pentru că fiecare sărut al tău îmi aminteşte de ce te iubesc, pentru că ne împărtăşim visele şi aşteptările, pentru că ma înveţi mereu lucruri noi, pentru că eşti generos, pentru că ne oferim totul…pentru că nu mă iei peste picior când nu ştiu ceva…
Te-aş iubi pentru că mă inspiri, pentru că viaţa lângă tine e o continuă aventură, pentru că ne bucurăm de călătorie amândoi şi învăţăm… Pentru că alături de tine totul pare posibil, ne desăvârşim…Te-aş iubi total, haotic…

... Imi iau agenda personala, imi scot lista cu " DE FACUT INAINTE SA MOR " si tai cu pixul Nr 17: Sa ma indragostesc orbeste de o fata, sa nu ii spun asta niciodata si sa aflu peste ani ca si ea a simtit la fel...