Daca ai stii...
Marti, 11.08.2015, ora 21:06
La început am fost un vis.
La celălalt capăt întunecat al veşniciei, visul a venit de la celălalt capăt al luminii, iar lumea a devenit umană şi temătoare, purtând fiorul reîntregit din foc nepământesc pe tâmplele de lut. Fiorul a devenit dragoste, iar dragostea dor!!!
Daca stii cum este sa adormi noptile sperand ca razele diminetii or sa topeasca dorul, stii ce inseamna sa sperii zadarnic. Invata-ma atunci cum sa-mi iau sufletul si sa-l scutur zdravan ca sa curga din el picatura cu picatura veninul de dor, fructele care m-au gonit cu capul plecat din fericire.
Mi-e dor, atat de dor... De tine. De noi. Si nu pot si nu gasesc cuvinte sa spun cum, cand si cat de mult mi-as dori sa nu mai imi fie. Daca tu stii ce este acela dor, dor de o fiinta mai mult decat de orice alta fiinta, atunci te rog si implor, scapa-ma de el, de dor. Este dorul asta un blestem? este o cruce sub care eu, un simplu om, sunt doar o cocoasa si niste brate care se coboara inainte sa apuce sa se intinda. Pe care as vrea nespus sa ti-o arunc tie.
Iar daca tu stii cum este sa traiesti cu fiinta altuia intr-a ta, te rog, smulge-o din mine si las-o sa traiasca de una singura. Da-i inapoi dreptul la simtire! Lasa-ma si pe mine sa respir aerul meu, cu nasul si partea mea de viata. Lasa-ma nici mai mult, nici mai putin decat exact cum eram inainte de tine. Eram din varful degetelor pana la capatul firelor de par numai visuri frumoase, dorinte multe de fericire, speranta si tremur de incredere. Mii de cioburi s-au facut oglinzile in care iubirea si dorinta ei imi strigau asta. Acum, este si nu mai este viata mea...
Daca stii cum este sa adormi noptile sperand ca razele diminetii or sa topeasca dorul, stii ce inseamna sa speri zadarnic. Salveaza-ma de nesperanta asta! Ma chinuie, ma bantuie, ma arunca din liniste si ma tranteste in framantare. Imi este dor si nu mai vreau sa-mi fie. Cum sa-mi iau sufletul si sa-l scutur zdravan ca sa curga din el picatura cu picatura veninul de dor, fructele care m-au gonit cu capul plecat din fericire? Cum sa fac fara sa imi reprosez ca am ramas fara ceea ce imi e mai drag? Daca eu te simt arzand, te vad stralucind, te aud ascultand, tu de ce nu raspunzi gandurilor si simturilor? De ce nu te intorci spre mine sa ma privesti dincolo de iubirea trecatoare si sa-mi spui ca esti aici langa mine si ca te-ai nascut sa-mi sorbi de pe buze surplusul de dor?.... Este pentru ca tie... tie... nu iti este dor.
Mi-e dor sa te stiu departe de mine, acolo de unde nu o sa te mai intorci niciodata la mine atunci cand imi este greu, si rau, si trist, si urat si imposibil. Mi-e dor sa nu te mai simt si sa nu te mai vreau atat de aproape. Caut pamantul nedescoperit in care sa-mi ingrop amintirile si apele care sa-mi spele noptile in care ma cutremur de dor.
Mi-e dor si ma strange. Ma sufoca si mi-a secat puterile. In vis ma inec cu prezenta ta. In realitate, ma sufoc cu lipsa ei. Dorul asta ma arde chiar si atunci cand stau bine pe picioare. Daca ai fi departe insa, eu cum m-as mai putea intoarce la mine cu inima senina?
Scapa-ma de dor si de felul in care simt ca doare. Da, Doamne, minte inimii si judecata si scapa-ma de bubele in coji.
Am avut un vis frumos, mai dureros decat toate cosmarurile de pana acum: se facea ca nu or sa se mai vindece niciodata. Iar daca nici timpul nu le scoate de acolo, atunci cine? Atunci cum? Mi-e dor
Ma afund in pat, ma pierd printre asternuturi, ma scufund printre ganduri. Din inger mi-ai devenit demon. Inchid ochii si...
Adorm!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu