Dorinta

Să-mi plec privirea şi să lăcrimez
Să plîng făr' ca să simt cît doare—
Să-ngenunchez spre-a ta icoană,
Pe-un vis ce-a fost , a dispărut şi moare...

Să-ti lasi pe spate părul castaniu
Şi cu patimă pe buze să te strig—
Să te cuprind la pieptul meu, cat de tîrziu
Să nu mai simt nici nici ploaie şi nici frig...
Sa aflu nebunia pe-al tau chip...

Să-mi las pleoapa greu peste priviri
Şi să-ţi destăinui taina din neştire—
Ca o nebună să-mi întind vualul
Pe-a ta ispită veşnic născută din iubire...

Şi mi-ar plăcea să te cuprind cu vraja serii
Şi să te ţin alături pînă-n zori—
Apoi cu rouă să te-alint pe buzele-ţi uscate,
Cu tălpile fierbinţi să calci timid pe nori...

Să-ti lasi privirea în pămînt
Atunci cînd tu-mi arunci şoapte de dor—
Ca un străin îţi cauţi loc ascuns
Să nu mai ştii de răni născute din amor...

Să nu te mai privesc străină de undeva
Iar glasul tău prin vis să-mi pară cunoscut—
Să te mai strig prin somn –
Şi să-ţi simt parfumul ,chipu-ţi nevăzut...

Să aflu nebunia din ochii tăi închişi
Să zac în mreaja nopţii ,topit de iubire—
Cîntîndu-ţi numele s-adormi –
Pe braţul meu...pe lacrimi din neştire...