eu si O.V.
Ma gandesc cu mirare la existenta noastra sub pamant. Cateva persoane cu care am dat mana si care acum nu mai exista decat in morminte. Ce oroare. Fac cativa pasi printre zecile de cruci din cimitir si zaresc un nume foarte drag. Ii spune O.V. amicul meu mort spanzurat de o bara de stadion. Cumplit. Oare cu ce as putea fi de folos ? stiu ca si-ar dori o tigara si un chibrit , caci el mereu isi aprindea asa… si cate alte persoane tot la fel.
Astazi de dorul lor am fumat in jur de doua pachete de kent. Nu e cine stie ce , oricum merita mult mai mult. Am in memorie pasii si vorbele lor din alte timpuri , ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat si ar mai fi aici cu mine pe strada. Nu stiu cate secunde vor mai batea exact ,pana cand voi fi o amintire. Zi de tot rahatul. Un rahat ancestral. Un rahat mai deosebit decat acela din cozonac.
Iata ca mortii raman cu mine. Raman cu noi. E ca atunci cand am ras impreuna si-am pasat mingea la coltul scolii , si-am agatat in discoteca impreuna , si-am vomitat , si-am dormit la voi acasa si….
Imi vine sa plang dupa voi. Imi vine sa las duhoarea asta murdara si sa ma ingrop undeva sub un boschet de unde sa vad mai bine centrul orasului , faleza si barul lui Dan. Sa-mi vad iubita coborand din microbuz cu noul ei iubit de mana , pe mama , pe frate-meu….
Dar nici ca se poate. Nu pot avea luxul unui asa sfarsit. Blindat. Cand i se taie gatul la taur si i se da cu toporu in crestet. Moarte inevitabila. Parasuta de la coltul literaturii. Eu si carapacea mea. Eu si O.V.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu