Iubire moarta

Si va veni o clipa cand toate se vor spune...
Si ce-i banalitate, va deveni minune.
Si va urca iubirea la rangul ei cel mare,
Si am sa vin la tine sa cad de pe picioare.
Si ca sa-mi fie bine, eu cred ca mie mai lesne
Sa fiu copac in lume, sa port pamant sub glezne.
Si inca de cu toamna,din toamna ce-o sa vina,
Sa pot intra sub iarba sa capat radacina. 
Si cand se-nchide noaptea pe noi ca o arsura,
Cu florile nebune sa te sarut pe gura. 
Pe urma celelalte,ce vor urma fireste
Vor pedepsi pe-aceea ce astazi zice ca te iubeste!
Si tu nedumerit de taine nepatrunse
Sa te trezesti deodata ca te-nfasor in frunze.
Tu insuti ma vei pune pe foc cum se cuvine,
Dar cand voi arde-n soba, voi fi din nou cu tine.
Si n-ai sa stii probabil, prin crivatul de sange.
De ce se uita focul in ochii tai si plange.