Lumea islamică nu are un sistem centralizat precum creştinismul catolic (Papa), aşa că orice lider religios islamic poate crea o fatwa (adică un decret religios) pentru a-i ghida pe credincioşii musulmani în viaţă, decret care ar trebui să aibă la bază Coranul sau povestirile din viaţa profetului Mahomed. În ultimii ani, totuşi, au apărut unele decrete religioase de-a dreptul hilare, de râsul curcilor. Să vedem împreună un top al acestor fatwa:
1) Soarele se învârte în jurul Pământului
Într-un decret religios emis în anul 2000 intitulat “Dovezile rotaţiei Soarelui şi a fixităţii Pământului”, marele muftiu arab Sheikh Ibn Baaz afirmă că Pământul este plat, iar soarele se învârte în jurul Pământului. El spune că imaginile de pe satelit care dovedesc contrariul nu reprezintă altceva decât o conspiraţie occidentală asupra lumii islamice.
2) Omorâţi un scriitor ce a scris o carte ce n-ar trebui s-o citim niciodată!
În 1988, publicarea cărţii lui Salman Rushdie “Versetele satanice” l-a făcut pe liderul revoluţionar iranian, Ayatollah Khomeini, să emită un fatwa împotriva lui Rushdie, pentru ca acesta să fie omorât. În aceeaşi condamnare la moarte intrau şi toţi traducătorii, editorii şi vânzătorii care ar fi distribuit această carte. Milioane de musulmani din întreaga lume care n-au citit nici măcar un singur rând din această carte, şi care nu l-au întâlnit măcar vreodată înainte, îl vor mort. Interesant, nu?
3) Fetele musulmane nu trebuie să se îmbrace ca băieţii!
În Kuala Lumpur (Malaiezia), era pe punctul să izbucnească o revoltă împotriva unui decret religios emis de Consiliul Naţional Malaiezian al Fatwa, care interzicea ca fetele musulmane să se îmbrace ca băieţii. Adică, adio blugi, tricouri sau şăpci pentru fete!
4) Omorâţi-l pe Mickey Mouse, căci el este unul din soldaţii lui Satan!
Exact, islamismul a pus ochii şi pe celebrul personaj de desene animate. Mickey Mouse a devenit unul din “soldaţii lui Satan”, aşa că şeicul Muhammad Al-Munajid a decretat faptul că în casele musulmane trebuie să fie distruşi toţi Mickey Mouse care s-ar afla (în reviste, postere sau jucării). Nu vă faceţi griji: nu e vorba doar de Mickey Mouse. Al-Munajida pus ochii şi pe Tom şi Jerry!
5) Emoticoanele de pe Yahoo Messenger trebuie interzise, pentru că imită chipurile creaturilor lui Allah!
Conform muftiului Multaqa Ahl al Hadeeth, emoticoanele folosite pe Yahoo Messenger sau forumuri ar trebui interzise întrucât imită chipurile creaturilor lui Allah, chiar dacă sunt deformate. Mai mult de atât, o femeie care vorbeşte pe Internet cu un bărbat (ce nu-i este rudă apropiată) n-are voie să folosească emoticonurile întrucât acestea ar exprima sentimente (râs, zâmbet, emoţii etc.), iar acestea n-ar trebui cunoscute de către bărbaţi.
6) Fotbalul trebuie jucat în hainele obişnuite sau în pijama!
Nu, nici măcar un joc frumos ca fotbalul nu este scutit de stupizenia decretelor religioase musulmane. Într-unul din acestea se specifică clar că “musulmanii nu trebuie să joace fotbal cu eretici ca evrei sau creştini”, şi că “fotbalul trebuie jucat în haine obişnuite sau în pijamale, întrucât şorturile şi tricourile nu sunt haine musulmane”.
7) Vaccinul nu e bun, pentru că e o conspiraţie internaţională pentru sterlizarea musulmanilor
Poliemelita se află în creştere în India, Nigeria, Afghanistan şi Pakistan. De ce? Datorită unui decret împotriva vaccinării cu poliemelită emis de clericii musulmani din Pakistan, care cred că acest vaccin este o conspiraţie pentru a face lumea musulmană sterilă.
8 ) Soţii n-au voie să facă sex dezbrăcaţi
În 2007, fostul decan privind legile islamice din Universitatea Al-Azhar din Cairo a emis un decret religios prin care relaţiile sexuale realizate în nuditate invalidează căsătoria dintre doi soţi. Ce mai urmează? Că nu mai ai voie să faci duş decât îmbrăcat?
9) A bea urina profetului Mohamed e o binecuvântare
Conform marelui muftiu al Egiptului, şeicul Ali Gomaa, a bea urina lui Mohamed ar fi o mare binecuvântare pentru fiecare musulman. Şi totuşi, profetul Mohamed nu a pretins niciodată că el ar fi divin; atunci de ce urina sa ar avea proprietăţi magice? S-o fi consultat marele muftiu cu Gregorian Bivolaru, înainte de a emite acest decret religios?
10) Un bărbat străin poate să sugă de la sânul unei colegi de serviciu
În mai 2007, un cleric musulman se întreba cum ar putea ca femeile şi bărbaţii să lucreze în cadrul aceluiaşi birou, întrucât legea islamică interzice orice legături între bărbaţii şi femeile necăsătoriţi sau neînrudiţi între ei. A găsit şi soluţia: bărbaţii să sugă de la sânul femeilor colege de cinci ori, eliberându-se astfel tensiunea sexuală, iar femeia ar deveni “mama adoptivă” a colegului său de birou. Incredibil, nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu